Gata...Punct

Orice durere are in ea un inceput si un sfarsit. Daca nu am fi atat de sensibili, am sti sa trecem mai usor peste toate. In fiecare om, am mai spus, viata isi face o incercare, daca nu am simti, nu am mai fi oameni. Fiecare vom trece prin etapele firii umane, nu avem cum sa ne ferim. Important este sa stim cat adunam, cand sa punem punct. In fond si la urma urmei viata e frumoasa, e unica. Adevarati sunt cei care stiu sa treaca prin ea cu capul sus. Mereu vom gasi un leac, la cat de multe incercari am fi supusi. Exista in noi o parte, pe care putin o inteleg: partea esentiala, dorinta pentru supravietuire. E normal sa luam din viata tot ce este bun, chiar daca ne lasam cuprinsi de tristeti, mereu va trebui sa ridicam capul sus si sa spunem: va trece, vor mai veni altele, va trebuie sa fim pregatiti pentru orice. Interesant este faptul ca omul, o biata vietate pe acest pamant, nu realizeaza unde sa traga punct si cat sa continue. Mereu gasim ceva care sa ne intristeze, sa ne faca sa suferim. Pur si simplu nu stim sa traim (asta imi suna si mie), dar, la naiba cu ea durere, gata, punem punct. Niciodata nu vom deslusi cat mai avem, parcursul pe acest pamant nu este lung, asa ca: cel mai bine este sa mergem inainte, fara sa ne pese de nimic. Ideea este sa ne facem noi viata frumoasa. Asta ar trebui sa ne dea la toti de gandit. Un lucru e clar: un om care nu ti-a meritat iubirea, nu are cum sa te mai intereseze de soarta lui, cel mai indicat este sa il dai la oparte si sa nu-ti mai bati capul cu el. Nu asta e problema vietii. Ma gandesc la cei care au cu adevarat chin: oamenii bolnavi, singuri, parasiti. Da, pentru acesti oameni merita sa suferim, dar pentru cei care isi bat joc de sentimentele noastre, care se cred interesanti pentru ca stiu sa loveasca ca intr-un ring de box, NU. Concluzie: va trebui sa trecem prin multe anotimpuri ca sa intelegem exact acest sens al vietii. Sfatul meu: puneti punct la tot ce va este nefavorabil linistii si vietii, iubiti oamenii care va iubesc, dati la oparte oamenii care sunt in plus, care in fond si la urma urmei sunt niste epave ruginite, sincera sa fiu, nici drept la replica nu le-as da. 

Tristesse

Ma simt legata la ochi, cu ceva care imi da voie sa vad doar cate putin. Chinul infern in care m-ai aruncat ma face sa ma simt ca o jucarie in mainile tale. Ma faci sa ma simt ca un capriciu, ca un prizonier tinut sub veghe. Incerc sa ma ascund de tine, dar totul ma indeamna sa te caut. Ma lasi sa respir atat cat se poate, sa supravietuiesc, ma incalzesti doar cat sa nu-mi fie frig, apoi te intorci si pleci. Imi dai nectarul pe buzele arse, apoi torni o picatura de pelin, amintindu-mi sa nu-mi doresc prea mult. Ma faci sa visez, apoi imi asterni in suflet veninul. Ce poti intelege tu din zbaterile mele, din lacrimile pline cu disperare? Din neputinta mea de a fugi de tine? M-ai inchis intr-un labirint din care nu pot iesi, cel mai tare ma deranjeaza faptul ca ma lasi sa ma chinui singura, umilindu-ma astfel, pentru ca stii ca am nevoie de caldura ta sa supravietuiesc, stii ca asa imi omori incet, incet sufletul. Iti razi mereu de zbaterile mele fara a intelege esentialul: sufletul meu. Ma faci sa ma simt inutila si pierduta. Cateodata imi doresc sa sa te cuceresc, dar ce nebunie, ce as putea sa-ti ofer eu tie cand tu ai totul? Mai mult decat atat, cand am crezut ca pot pleca, descopar iar ca de fapt nu te pot uita. Iti simt mangaierile, iti vad zambetul, visez ca te voi vedea si da…am inteles, voi continua sa te iubesc azi mai mult decat ieri, iar maine…mai mult decat azi. Iar apoi…cine poate stii?

Asculta mai multe audio Muzica

Ninsoarea ei...

Inca o iarna, trista, pustie, inca un gol prins in ramurile sufletului ei. De undeva din albia timpului, ochii-i priveau spre infinitul alb care se asternea in fata ei. Timpul o acapara intre vechi si nou, alergand spre senzatia de moleseala imensa, sensibilizand fiecare partica a trupului. Simtea o nevoie nebuna sa alerge prin zapada asternuta de ceva timp. Simtea nevoia sa calce cu picioarele goale pe omatul imaculat care cu siguranta ar fi trezit-o la realitate. Statea inlemnita nestiind daca ideea care-i trecuse prin cap avea sa o puna in aplicare sau nu. In fata ei copacii ii zambeau aruncand stelutele spre chipul sau, facand-o sa primeasca imbratisarea venita din timp. Se hotarase: inca cateva secunde si avea sa simta recele sub talpi. O idée ,,geniala,, pe care o duse la indeplinire. In primul moment nu simtise, apoi dintr-o data furnicaturile incepusera sa-si faca loc, cuprinzand treptat intrega-i faptura. Facu un efort, incepuse sa alerge, nu stia ce o durea mai rau: picioarele care o purtau fara simtire sau sufletul care se stingea incet. La un moment dat se oprise, se lasase in jos cu totul, atingand stratul alb din fata sa. Intelegea nevoia de autopedepsire, isi dorea sa simta asta…Cu ochii inchisi incepu sa priveasca in interiorul ei, poate candva statuse in acelasi loc, pe vremea cand raul nu-si facuse loc in viata ei, atunci cand zambise prima data…Amintirile o leganau in timp, stranse din ochi si mai tare, lacrimile incepusera sa curga, totul in jur era inghetat...Incepuse sa ninga, fulgii de nea i se asterneau pe chip, o mangaiau, simteau nevoia ei de iubire...

Citat … dintr-un suflet

Viata simt ca a disparut. Ma ratacesc sperand la tine. Nu stiu ce doare mai tare: ca existi sau ca te-am intalnit? De undeva privesc orasul trist, pentru mine nu mai are valoare, poate nu a avut nicicand. In mintea mea gandurile ma napadesc, fara sa-mi dau seama de constient. Plutesc intr-o ceata inchisa, neagra … vreau sa ma eliberez si nu pot. Picaturi enorme cad, nu de ploaie, ci de lacrimi. Lacrimi care dor, care imi amintesc de tine. Pierduta in noapte, pierduta in zi, incerc sa ma descatusez … in zadar, lanturile care ma tin prizoniera sunt prea puternice pentru a le face fata. Mereu sperasem la ceva, la iubirea dulce care leaga sufletul unui om, mereu crezusem in visul meu, ca ai sa apari … Imi venea in minte faptul ca nu esti, ca ai disparut in neant. De fiecare data imi puneam aceeasi intrebare: de ce nu m-ai luat cu tine? De ce nu am disparut amandoi? Din carapacea mea vroiam sa deslusesc misterul, vroiam sa inteleg de ce eu nu am cant; de ce sufletul meu este mereu gol si pierdut; in ierni, in valuri, in pustiu, am inteles ca nu am voie sa sper, nu voi face face parte din oamenii carora le este permis sa simta, sa doreasca, raman mereu un dor inchis. O tristete, de ce m-ai acaparat spre tine? Eu imi vroiam doar cantul, visul, superbul meu vis … Cum as fi putut sa-l incatusez si eu? Cum as fi putut sa-i arat ce simt? M-am zbatut in tacerea-i neagra fara sa-mi dau replica la cuvant. Aruncasem ura si raul spre mine, fara sa-l fac sa inteleaga ce insemna. Ma pierdeam in vorbe, in soapte, pe care doar eu le auzeam. Iar el pleca, in timp, uitand de tot, fara sa-si aminteasca o privire, un semn, o raza de iubire. Cum sa mai sper? Te intalnisem … iubirea mea era atat de mare, dar ce pacat … Tacut si fara un cuvant tu ai plecat. Unde sa te caut? Unde voi mai spera sa te intalnesc? Zdrobita, invinsa, caut sa privesc spre tine, dar nu e loc, tacerile sunt reci, incerc sa fac un pas, o rugaminte … dar te intorci si iarasi pleci … Cautand in ani de atunci si in suspine, am inteles ca nu mai este loc, dar cine imi va pune trandafirii ca o cununa invaluindu-ma in ceata densa a noptii? Cum sa mai dau de tine, cand nici acum nu stiu ce esti iubire? Esti om, esti inger sau un demon? Ma las invinsa si zdrobita de patima din sufletul meu si stiu ca oricat de grea ar fi cararea eu voi pasi mereu … mereu. Dar unde? Cine poate sa imi spuna? ... Ramas bun, iubire!

Maria_Natzionale - Ceau_Ceau
Asculta mai multe audio Muzica

Fericirea

Ce poate fi mai frumos, mai dulce si mai sublim, decat soaptele de iubire pe care ti le spune persoana iubita…Te simti inecat in iubire, intr-o stare de euforie totala. Atunci cand iubim, suntem cu toti fericiti, cred ca aceasta ar fi cea mai frumoasa definitie a fericirii. Dar oare este ea eterna? De atatea ori m-am intrebat, ce este cu adevarat fericirea? Cati oare dintre noi o simtim? In primul rand, vreau sa va spun ca fericiti putem fi cu totii. Depinde ce alegem. O amica de a mea, imi spunea ca e fericita atunci cand isi cumpara ceva nou, ceva pe care si l-a dorit demult, dar… nu o tine, pentru ca de fiecare data isi doreste mai mult. O alta imi spunea ca e fericita atunci cand se intoarce de la coafor, deoarece se simte mult mai frumoasa si increzatoare in ea :)), asta ii da o stare de fericire. Sincera sa fiu, pentru mine fericirea inseamna dragoste, dragostea in toate intelesurile ei. Ma simt fericita cand vad oameni in jur care stiu sa ofere si sa primeasca iubire. Oamenii, si nu numai ei, cred ca toate vietuitoarele de pe pamant, simt nevoia sa se iubeasca, pentru a nu fi singuri, pentru a se insoti mereu. Pacat insa ca dragostea de cele mai multe ori nu dureaza, ceva, cineva intervine, apoi inevitabil unul va trebui sa plateasca. Dragostea in felul ei este tragica, nu tine inlantuite doua fiinte pentru a le pastra asa mereu. Asta se intampla destul de frecvent. Cineva m-a intrebat intr-o zi daca din prea multa dragoste poti renunta la un om. A fost o intrebare usoara, dar grea pentru a da un raspun. Depinde de situatii, poti renunta la un om daca stii ca-i faci rau prin ceva, dar din prea multa iubire e greu sa renunti. Se stie, sau cel putin ar trebui sa se stie, ca atunci cand o persoana reprezinta totul pentru tine, nu ai cum sa-i faci rau, sub nici o forma. Si ca sa revin la ideea de mai sus, pot sa va spun ca noi alegem cum sa fim fericiti. Fericirea este ca si aerul pe care il respiram, este un echivalent cu bucuria sufletului, luam atat cat consideram, iubind, daruind, dandu-ne noua chiar si mici bucurii, alegem sa fim fericiti. Daca nu ar exista atata ura si rautate pe pamant, cred ca orice om ar putea sa fie fericit. Imi pare rau, dar iar va trebui sa ma repet, concluzia finala este urmatoarea: cu bunatate si dragoste pentru cei din jur, nu ai cum sa nu fi un om fericit! 
Pentru ca oamenii sunt unici pe pamant si pentru ca viata ar fi mai frumoasa daca toti ar sti sa ofere macar putin din dragostea si sufletul lor, va dedic o melodie cu multa ,, dragoste,, pentru toti. Linistea, iubirea si bucuria sa va fie prezente la tot pasul. Pe curand!

De ce asa?

DE ce asa? De ce eu? Poate pentru ca incepe un an nou, aveam nevoie de ceva puternic. De ce? Am sa imi pun mereu aceasta intrebare. Nu stiu daca voi afla raspunsul vreodata. Cat de tare doare iubirea. Candva o vedeam ca pe ceva frumos, pur, acum insa stiu ca e jalnica. Se spune ca lacrimile alina, poate, dar nu in toate cazurile. Ma intreb cum este sa plangi de fericire, probabil sunt lacrimi care iti usureaza sufletul, care te fac sa vezi un nou inceput. Exista o parte esentiala a vietii pe care multi o tratam cu indiferenta: partea revansei. E ceva minunat cat poti sa faci bine si  nu rau. Oricare dintre noi primim reversul. Oamenii sunt inconstienti ca nu-si vor primi asta. Stai si te gandesti: de ce asa? E drept, cateodata primim lovituri cand nu ne asteptam si nici nu banuim de la cine. Poate si acest lucru este lasat cu un sens; desi, sunt atatea lovituri incat aproape nu mai stim sa respiram. Iubirea are un rol unic: o dorim, o visam, dar nu cunoastem consecintele ei. Cat de tare doare sa fi pedepsit si sa nu stii pentru ce. Cat de bine le face unor oameni sa raneasca, poate asa se simt mai puternici, asa se cred invingatori...!? Intrebarea este: oare se simt mai fericiti ? Cerul le va insenina viata facand altora rau? Cu siguranta nu. Doar cand pierzi ceva realizezi asta. De ce trebuie sa pierzi ca sa iti dai seama de raul facut? Oricat de mult am medita, ne este greu sa intelegem anumite sensuri. Daca in acest moment ploaia ar sta pe loc, daca furtuna din suflet s-ar opri pentru moment, poate as vedea lucrurile din alt punct de vedere. Asa insa mi-e greu sa inteleg de ce unii oameni isi doresc sa intre cu ,,bocancii,, in viata altui om. Ce lucru extraordinar este sa ,,lovesti,, fara ca cel lovit sa aiba macar sansa de a se apara. Felicitari cuceritorilor, cu cat ,,cuceresc,, mai mult, cu atat vor avea parte de mai putin. Va veni o vreme cand isi vor dori sa intoarca timpul inapoi, sa li se mai dea o sansa, cine le va accepta asta? Odata ce ai distrus ceva, constient, e greu sa-ti mai faci un loc mic acolo unde aveai intregul. Si ca incheiere: orice om trebuie sa invete ceva, ceva benefic vietii lui: iubeste si vei fi iubit, respecta si vei fi respectat, in caz contrar, suporti consecintele. ,,Nimeni nu te va aprecia pentru faptul ca stii sa ranesti, din contra, cand nu te astepti vei primi revansa,,.

Julio Iglesias - Por un poco de tu amor
Asculta mai multe audio Muzica

Lacrimi pentru tine

Amintirile vor exista mereu in sufletul nostru, poate e clipa cand trebuie sa imi amintesc de ceva care candva mi-a fost atat de drag; o poezie simpla dar plina de iubire amintita in timp si peste ani…Ceva care mi-a ramas si acum in minte…

ITI scriu in noaptea de Craciun...

Tu intelegi ca este iarna iar
Si-n urma ta copacii plang,
Mai cade-o lacrima-n zadar
Ce sa opresc, ce sa alung?

Am ratacit pe-un drum pustiu
Si am batut la porti inchise,
Am asteptat pana tarziu
Dar portile-au ramas inchise.

Am vrut aproape sa respiri,
O clipa sa te tin de mana,
Ne-am imbatat cu-nchipuiri
De ce sa plangem impreuna?

Am vrut sa fim copii un pic
Dar timpul nu ne-a inteles,
Am vrut prea mult, am luat nimic
Ce mai ramane de ales?

Sa-ti ies in vis cu cate-o floare
In noptile de iarna reci 
Sa ma privesti cu nepasare
Apoi in umbra ta sa pleci?

Raman sperante vestejite
Esti iarna cu plecarea ta,
De complimente obosite 
In urma nu te mai uita.

.....................................................................

....................................................................

....................................................................

Am impresia ca scriu unui spirit imaterial, ramas in aceasta lume doar pentru a ma intelege pe mine...

................................................................

Cand clopotele de cristal vor vesti miezul noptii...poate voi fi in mijlocul amintirilor tale...


Heaven - O parte din rai
Asculta mai multe audio Muzica